ADVANCE PARIS

Advance Paris este brandul nostru cel mai popular, cu produse avantajoase ca preț și cu design de inspirație retro, cu celebrele VU-metre albastre, dar și cu un sunet aparte, cald, dulce și rotund, numai bun pentru cei ce doresc să se bucure de muzică.

ISTORICUL ȘI FILOSOFIA ADVANCE PARIS

Advance Paris s-a născut în Franța în 1995 din „părinți” audiofili, inițial sub numele Advance Acoustic și producând boxe. Ulterior, producătorul francez și-a dezvoltat portofoliul, îndreptându-și atenția către electronicele Hi-Fi, lansând în 2004 primul său amplificator integrat sub numele de Advance Paris, brandul crescând și devenind un jucător important în piața de produse Hi-Fi. În 2025 compania împlinea 30 de ani de existență, de aici și seria aniversară „APEX”, punctul culminant al line-up-ului Advance Paris.
Filosofia Advance Paris nu a fost niciodată de a duce sunetul în extremele sale High-End, ci mai degrabă de a construi aparate complete, coerente și fun, care să ofere o plăcere reală și simplă în ascultare. Spre deosebire de alte branduri care aleg o direcție strict tehnică, prea curată, ori, dimpotrivă, prea colorată, Advance Paris a ales o cale de mijloc: o combinație între rigoarea inginerească și muzicalitate. Aparatele lor sunt fun, poate cele mai muzicale și mai „bucuroase” din toată piața de aparatură Hi-Fi.
Un element profund definitoriu pentru Advance Paris este abordarea hibridă, combinarea de preamplificare pe lămpi cu amplificare solid-state, o chestiune despre care se știe în audio că este una dintre cele mai grozave rețete. Această combinație este cea care aduce sunetul special al Advance Paris, căldura și dulceața aceea specifică venind din partea de preamplificare pe lampă, iar autoritatea și puterea vin din amplificarea solid-state.

TEHNOLOGIA ȘI PROCESUL DE FABRICAȚIE

În general, Advance Paris adoptă un design tehnic corect, cu foarte mare atenție pe partea de alimentare, majoritatea aparatelor adoptă o alimentare de tip dual-mono ori pseudo-dual-mono, un element foarte important în ceea ce privește alimentarea unui aparat High-End. Tuburile, de asemenea, primesc în general o implementare atentă, fără a fi forțate să coloreze excesiv sunetul.
De asemenea, partea de digital joacă un rol important, Advance Paris investind mult în ultimii ani în acest aspect, folosind convertoare moderne și topologii curate, cu separare între domeniul digital și cel analogic, pentru a preveni contaminarea semnalului.
O chestiune, de asemenea, importantă la Advance Paris este partea de carcasă, mult peste zona de preț în care activează brandul. Carcasele sunt masive, grele, mult metal și cu o atenție deosebită asupra părții frontale, ce poartă la toate modelele acest design special Advance Paris, format dintr-o placă transparentă de plexiglas, dotată cu celebrele VU-metre.

CUM SUNĂ ADVANCE PARIS?

Advance Paris este ușor de recunoscut după sunetul său, sunt audiofili care recunosc sunetul de casă AP chiar și legați la ochi. De ce? Pentru că este extrem de recognoscibil, pe de o parte este cald și dulce, iar pe cealaltă parte este semnificativ de incisiv și de autoritar. Această combinație este destul de rară și de aceea ușor de recunoscut.
Pe mai departe, această prezentare caldă, ușor rotunjită, cu un midrange plin și prietenos, devine un companion de nădejde, ce pune accent pe plăcerea de a asculta. Sunetul Advance Paris pune accent pe voci și pe instrumentele acustice, un album de-al Diana Krall va suna dumnezeiește pe un aparat Advance Paris.

GAMA ADVANCE PARIS

Gama Advance Paris este construită inteligent, acoperind atât zona entry-level Hi-Fi, cât și segmentul superior, fără a pierde coerența între modele. În zona de bază regăsim amplificatoare integrate accesibile, DAC-uri și surse digitale, gândite pentru sisteme compacte, dar capabile. Pe măsură ce urcăm în gamă, aparatele devin mai complexe, mai puternice și mai rafinate, culminând cu modele precum A12 sau edițiile APEX, care duc filosofia brandului către zona High-End.
Din gama de produse Advance Paris fac parte nenumărate modele, totul începe de la gama Classic Line, ce conține integratele A10 și A12 Classic, amplificatoarele de putere X-A1200, X-A220 EVO, X-A600 și X-A160 EVO, CD-playerele X-CD7, X-CD9 și transportul digital X-D500, dar și amplificatoare integrate suplimentare precum X-i50 BT, X-i75 sau X-i1100, alături de preamplificatoarele dedicate X-P700 și X-P1200 și streamerele de rețea din seria X-Stream. Această gamă Classic Line este nucleul brandului, oferind o platformă completă de sisteme Hi-Fi coerente, de la configurații simple până la sisteme audiofile complexe.
Pe lângă aceasta, Advance Paris dezvoltă și gamele moderne precum APEX, seria aniversară de top, care duce mai departe filosofia brandului într-o zonă mai rafinată și mai apropiată de High-End, dar și PlayStream, o serie dedicată soluțiilor all-in-one cu streaming integrat, Smart Line pentru sisteme compacte și accesibile, MyConnect pentru unități multifuncționale cu radio, CD și streaming într-un singur șasiu, dar și seria WTX, dedicată modulelor și receivere-lor Bluetooth și de rețea. În completare, Advance Paris oferă și boxe, cabluri și accesorii, construind astfel un ecosistem complet, în care toate componentele pot lucra împreună într-o manieră coerentă și previzibilă.
Un punct forte al gamei Advance Paris este versatilitatea, multe dintre produsele Advance Paris sunt adevărate hub-uri audio, combinând amplificare, DAC, phono și conectivitate extinsă într-un singur aparat. Această abordare le face extrem de atractive pentru utilizatorii care nu doresc sisteme complicate, dar nici nu vor să renunțe la performanță. În același timp, așa cum spuneam și mai devreme, brandul oferă și soluții separate, preamplificatoare, amplificatoare de putere, surse digitale, pentru cei care doresc să construiască un sistem mai complex și mai scalabil.

SHOWROOM AUDIO

Bulevardul Independenței 15A, Etaj 2 Târgoviște, Dâmbovița, România

MAGAZIN DE DISCURI

Bvd. Mircea cel Bătrân, bloc H6, Parter, Târgoviște, Dâmbovița

Telefon: +40 728 691 691

Email: office@audio-enterprise.ro
top