ESTELON FORZA ULTRA – O nouă sculptură high-end marca Estelon

Dragă cititorule, există boxe care încearcă să dispară vizual într-o cameră și există boxe care își asumă fără ezitare statutul de obiect de artă. Estelon Forza a făcut întotdeauna parte din cea de-a doua categorie. Aproape 1,7 metri înălțime, 150 de kilograme pentru fiecare incintă și acea formă sculpturală imposibil de confundat cu o boxă clasică au transformat Forza într-unul dintre modelele definitorii pentru producătorul estonian. Acum, Estelon merge mai departe și prezintă Forza Ultra, a doua generație a modelului, o boxă care păstrează proporțiile, caracterul și identitatea vizuală a originalului, însă schimbă profund ceea ce se află în interior. Noile difuzoare Accuton, crossover-ul complet reproiectat, sistemul propriu de conectare și izolatoarele Stillpoints Ultra SS V2 sunt doar câteva dintre tehnologiile care fac trecerea de la Forza la Forza Ultra.

Povestea Estelon este legată de Alfred Vassilkov, fondatorul și Chief Designer-ul companiei, inginer care studia electroacustica la Sankt Petersburg și care acumulase deja peste două decenii de experiență în proiectarea boxelor atunci când, în 2010, decidea împreună cu familia să transforme propria viziune într-un brand. De atunci, Estelon și-a construit identitatea tocmai la intersecția dintre inginerie acustică și design, iar forma aceea curbată, aproape organică, pe care o recunoști imediat nu a fost desenată doar pentru a arăta spectaculos. Suprafețele fără muchii și absența pereților paraleli fac parte din filozofia acustică a companiei, iar cabinetul a devenit în timp aproape o semnătură Estelon.

La exterior, Forza Ultra strigă imediat „Estelon” și, în același timp, „Forza”. Incinta este construită din compozitul proprietar pe bază de marmură dezvoltat de companie, un material extrem de dens și rigid, turnat în forme complexe pe care o construcție clasică din panouri nu le-ar putea reproduce. În interior nu există pereți paraleli, iar difuzoarele beneficiază de camere dedicate și de forme calculate tocmai pentru a reduce undele staționare și rezonanțele structurale. La 150 kg pentru fiecare boxă, masa nu este doar o demonstrație inginerească, ci devine fundația mecanică a întregului sistem. Suprafețele exterioare curbate reduc, la rândul lor, difracția, iar geometria frontală ajută la alinierea acustică a difuzoarelor superioare și la obținerea unei dispersii cât mai uniforme.

Marea schimbare începe însă la difuzoare. Forza Ultra rămâne o boxă pasivă pe patru căi, în incintă închisă, dar primește un sistem nou realizat de Accuton după specificațiile Estelon. În zona de bass avem două woofere custom de 250 mm, long-stroke, cu membrane din aluminiu și motoare cu neodim. Acestea sunt poziționate foarte aproape de podea, o alegere prin care energia frecvențelor joase este cuplată eficient cu încăperea. Cele două woofere lucrează folosind tehnologia Symmetric Driver Loading, prin care fiecare primește aceeași sarcină acustică și poate astfel să se deplaseze în mod simetric, fără ca cele două difuzoare să ajungă să „lupte” unul împotriva celuilalt. Estelon urmărește aici un bass mai precis, cu mai multă autoritate, dar și mai bine controlat.

Foarte interesantă este însă zona de medii. Dacă Forza original folosea un mid-woofer de 190 mm cu membrană aluminium sandwich și un midrange ceramic de 168 mm, Forza Ultra introduce două difuzoare Crystalid, unul de 190 mm pentru zona mid-bass/midrange și unul de 90 mm pentru medii. Crystalid este o nouă tehnologie de membrană Accuton, iar ideea este de a combina rigiditatea foarte mare cu o masă în mișcare redusă, păstrând puritatea tonală asociată ceramicii, dar crescând viteza tranzienților și reducând distorsiunile. Într-o boxă de dimensiunea Forza, tocmai trecerea dintre bas, voce și registrele superioare este una dintre zonele dificil de făcut să sune complet coerent, iar aceasta pare să fi fost una dintre direcțiile importante de dezvoltare pentru noua generație. Modelul original folosește o configurație diferită în această zonă, cu mid-woofer CELL din aluminiu și midrange ceramic.

În partea de sus regăsim un tweeter Accuton de 25 mm cu membrană din diamant, însă și aici vorbim despre o generație nouă. Tweeter-ul folosește un surround revizuit și o cameră posterioară multi-cavity, iar răspunsul sistemului ajunge până la 60 kHz. Estelon nu urmărește, evident, reproducerea unor frecvențe pe care urechea umană nu le mai poate auzi, ci un comportament cât mai lipsit de compromisuri în banda audibilă, cu tranzienți rapizi, rezoluție și o dispersie bine controlată. Practic, Forza Ultra schimbă toate zonele esențiale ale sistemului de difuzoare, nu doar un tweeter sau o componentă izolată.

Și crossover-ul a fost reproiectat pentru noua configurație. Filtrele sunt ajustate atât prin măsurători, cât și prin audiții critice, urmărindu-se integrarea de fază, time alignment-ul și echilibrul tonal, iar rețelele sunt amplasate în camere izolate acustic pentru a reduce vibrațiile și efectele microfonice. Mai interesant este sistemul Flat Foil Direct Coupling: componentele crossover-ului sunt conectate într-o configurație de tip star, cu trasee cât mai scurte, fiind lipite manual pe o placă dezvoltată special și fără un PCB convențional introdus în calea semnalului. Semnalul intră prin conectorii proprietari Estelon cu mecanism spring-loaded, tehnologie introdusă inițial pe Extreme Mk II, și pleacă apoi către crossover printr-o panglică din cupru. Terminalele acceptă banana, spade și cablu neconectorizat și permit bi-wiring. Cablajul intern este realizat de Kubala-Sosna.

Forza Ultra primește standard și Stillpoints Ultra SS V2, nu ca accesoriu opțional, ci ca parte a sistemului mecanic al boxei. Sistemul cu elemente ceramice este folosit pentru disiparea energiei vibrationale și reducerea micro-vibrațiilor transferate între cabinetul de 150 kg și podea. Este unul dintre acele detalii care arată cât de departe a mers Estelon cu această generație: nu avem doar o revizie a unor difuzoare, ci o încercare de a controla întregul traseu, de la contactul mecanic cu podeaua până la terminale, crossover și, în cele din urmă, membrane.

Din punct de vedere al specificațiilor, dimensiunile rămân monumentale: 1.675 mm înălțime, 617 mm lățime și 682 mm adâncime, cu cele 150 kg menționate pentru fiecare boxă. Răspunsul în frecvență este declarat la 27 Hz – 60.000 Hz, liniar până la 33 kHz, sensibilitatea este de 89 dB/2,83 V, iar impedanța nominală este de 3 ohmi, cu minimum 2,3 ohmi la 51 Hz. Puterea nominală este de 400 W, crossover-ul lucrează la 90 Hz, 800 Hz și 2,5 kHz, iar Estelon recomandă utilizarea în încăperi cu suprafețe între 40 și 125 m². Cu alte cuvinte, Forza Ultra nu încearcă deloc să ascundă faptul că este o boxă construită pentru sisteme și spații serioase.

Rămâne, bineînțeles, designul. Noile finisaje sunt realizate în două tonuri, cu o bază Deep Dark Grey și zone high-gloss, fiecare boxă trecând prin săptămâni de vopsire în straturi, șmirgheluire la ud și lustruire manuală. Pentru început există două finisaje standard, Silver Eclipse și foarte interesantul Desert Pearl, la un MSRP european de 159.000 de euro/pereche, alături de finisajele speciale Petra Gold (cel din fotografii) și Ocean Spectra, cotate la 169.000 de euro/pereche. Sunt disponibile și culori pe comandă, la cerere.

Programul internațional de lansare începe în octombrie 2026, cu prezentări în Benelux, Polonia, Turcia, Statele Unite și, ulterior, China. Pentru România, Estelon face deja parte din portofoliul Audio Enterprise, distribuitorul exclusiv al brandului pe piața locală. Forza Ultra este, probabil, una dintre cele mai importante noutăți Estelon din ultimii ani tocmai pentru că nu încearcă să schimbe ceea ce a făcut Forza recognoscibilă. Păstrează sculptura, proporțiile și ideea inițială, dar înlocuiește și rafinează aproape tot ceea ce transformă acea sculptură în boxă. Este, dacă vrei, un Forza care a ajuns la generația Ultra nu printr-o revoluție vizuală, ci printr-o reconstrucție profundă a lucrurilor pe care, la prima vedere, nici nu le vezi.

Silviu TUDOR
Audio Enterprise

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *